duminică, 8 martie 2009

Soparle (cu un compact)

Reptilele, sau in particular soparlele, nu sunt o pasiune pentru mine. Nu stiu mai nimic despre ele. Doar mi-a placut sa le fotografiez.
Primele 4 fotografii au fost facute la Cazanele Dunarii, prima chiar pe mal, celelalte de deasupra cazanelor, dintr-un punct de belvedere superb. Se ajunge pe un traseu de 30 de minute de la drumul national.




Urmatorul exemplar s-a dat in spectacol. El s-a apropiat de aparat la un moment dat. Mi-aduc aminte ca, vazandu-si reflexia probabil, a incercat sa muste din sticla :)


Cheile Nerei: Foarte neprietenos acest exemplar:


Era primavara pe un drum forestier din Muntii Cindrel. A iesit si el in gura "barlogului" sau sa arunce o privire... Ochiul meu ager l-a vazut :P


Coloritul si agilitatea l-au dat de gol. Faceam turul Dubrovnikului pe ziduri si l-am vazut cand a iesit din casa lui aflata la cativa centrimetri sub panoul care-l adaposteste de ochii turistilor. Nu stiu daca am facut bine, dar am facut crop eliminand cam jumate din fotografie ce era out of focus. Am si rotit fotografia, exemplarul fiind un catarator desavarsit. Imi pare rau ca nu mi-a incaput si coada in cadru, dar era o pozitie tare dificila...
Dilema: Nu stiu daca numele rasei de caini vine de la aceasta zona a Croatiei, dar ma gandeam sa intitulez aceasta fotografie Catarator Dalmatian.

2 comentarii:

  1. pe mine m-ar interesa foarte mult sa stiu cu ce se hranesc , am gasit un exemplar in plina iarna si nu stiu ce sa-i dau ... nu merge doar cu apa / e slabita si tot mai ametita...

    RăspundețiȘtergere
  2. Cel mai bine ar fi sa intrebi la un pet shop. Eu nu pot decat sa banuiesc ca ar manca insecte...

    RăspundețiȘtergere